EST News - Jurnalism.

SportVideo

A fost să fie Steaua … Bucureşti, România, Europa!

George Radulescu

O seară de mai, în urmă cu 34 de ani, scotea România, doar pentru câteva zile ce-i drept, din cea mai neagră pasă a istoriei sale recente. Steaua Bucureşti câştiga Cupa Campionilor Europeni atunci când nimeni nu se mai aştepta la nimic bun.

A fost triumful speranţei asupra suferinţelor de tot felul. A fost o mână întinsă de soartă unei naţiuni ce părea definitiv părăsită. A fost să fie Steaua, iar de atunci istoria sportului românesc parcă s-a oprit în loc.

A urmat, peste alţi doi ani, o nouă finală de Cupă a Campionilor Europeni, cu AC Milan, dar nimic n-a mai fost asemenea victoriei dumnezeieşti de pe Estadio Ramón Sánchez Pizjuán din Sevilla. Copiii de atunci nu o vor uita nici dincolo de mormânt. Duckadam, eroul eroilor, Lăcătuş, Balint, Ienei şi Iordănescu vor rămâne încremeniţi în acel timp, oricâte s-au mai întâmplat cu ei şi cu noi toţi.

„Steaua… Bucureşti, România, Europa!” va rămâne cântecul nostru de luptă. Şi de suferinţă, dar şi de nădejde că nimic nu este imposibil. Copii fiind, visam în culori, deşi realitatea din jur era gri, iar la televizor nu vedeai decât în alb şi negru. N-am să uit de rapidiştii care au ieşit pe străzi să cânte alături de stelişti, de marşurile mulţimilor prin oraşe mâncate de lipsuri, boală şi frig. N-am să uit că atunci mai exista speranţă.

Două decenii mai târziu, într-un 2006 neverosimil din cauza evenimentelor ce i-au urmat, sfertul de finală UEFA dintre Rapid şi Steaua pare să fi fost cântecul de lebădă al fotbalului românesc. Şi atunci am văzut oameni normali care, deşi susţineau echipa adversă, stăteau la aceeaşi masă. La sfârşit, toţi au scandat „România!” şi au aplaudat cu lacrimi în ochi fie victoria (calificarea), fie înfrângerea (eliminarea). Până la urmă, victoria unei echipe româneşti era a tuturor, iar fanatismul de periferie fusese îngenunchiat.

Ce va urma, n-avem de unde şti, însă pentru a ne revigora rezervele de speranţă ar trebui să ne amintim întotdeauna, la 7 mai, de ei, de campionii unor generaţii:

Helmuth Duckadam – Ștefan Iovan, Adrian Bumbescu, Miodrag Belodedici, Ilie Bărbulescu – Lucian Bălan (Anghel Iordănescu ’73), Gavril Balint, Ladislau Boloni, Mihail Majearu – Marius Lăcătuș, Victor Pițurcă (Marin Radu ‘112).

Antrenori: Emerich Ienei și Anghel Iordănescu