EST News - Jurnalism.

Economie

C de la Credit

Petru Cotnăreanu

Salut Ioane, salut Vasile! Care mai e viața pe la voi? Ei, cum să fie, tot așa cum știi, numai ceva mai bună. Măi să fie, toată lumea e stresată de frica îmbolnăvirii cu noul virus, de măsurile impuse de guvernanți, de pierderea locurilor de muncă, ca să nu mai adaug și altele, iar la tine e tot mai bine.

Da’ ce-i așa de greu de priceput!? Uite, de când s-a dat regula asta nouă că nu mai poți intra într-o bancă fără mască și cum de obicei eu merg cu mâna-n buzunar, fata de la ghișeu îmi dă toți banii cât ai clipi din ochi. Hai, las-o mai moale Ioane! Văd că nici pandemia asta sau ce mama păcatului o mai fi nu ți-a tăiat cheful de șagă, tu îi dai cu glumele înainte!

Dar ce să fac Vasile, dacă m-oi apuca de plâns crezi tu că se schimbă ceva în toată nebunia asta? Măcar așa rămân și eu un mare patriot până la capăt. Acum m-ai dat gata de tot, ai devenit și mare patriot pe lângă toate! Hai, că asta e cam mult!

De ce nu, bineînțeles că sunt, dacă te gândești că la români cu cât e mai gros necazu’,  cu atât se înmulțesc glumele! Nația asta a noastră a făcut haz de necaz și pe vremea lui „Ceașcă”, darămite acum, că dragă doamne se cheamă că nu mai putem de libertate.

Bine, bine, Ioane! Văd că nu o scot uşor la capăt cu tine, dar am și eu o întrebare: dacă ar fi să pleci așa într-o excursie în jurul lumii, ce-ai lua cu tine? Păi acu` nu pot, că-i pandemie, se face amicul a nu pricepe. Nu acu`, acu`, așa în general, ce ai lua cu tine?

Cu mine cred că, o carte, o femeie și-o carte de credit. Cartea treacă meargă, că te știu mare citior, femeia aș putea să înţeleg și asta că ai nevastă frumoasă, dar cartea de credit? Simplu amice uite: cu micul careu de plastic pot să-mi cumpăr tot ce am nevoie și asta peste tot în lume. De putut o să poți, dar creditul până la urmă e doar un împrumut oferit de bancă și pe care, într-o bună zi, va trebui să-l dai înapoi.

Ion se uită lung la mine și cu un surâs de copil ștrengar îmi zice: așa cum spui Vasile, într-o bună zi. Dacă a văzut că nu pricep, continuă. Nu fi așa nedumerit amice, lumea în care trăim ne-a învățat că putem trăi bine și fără bani în buzunar. Așa s-a ajuns ca majoritatea populației să trăiască pe credit. Atunci când ai credit poți să-ți cumperi o casă, sau mai multe, o mașină sau mai multe, haine, mâncare, excursii, mă rog tot ce-ți poftește sufletul.

Asta știu bine zic eu, doar că toate astea până la urmă înseamnă bani adevărați, bani pe care mai devreme sau mai târziu va trebui să-i platești celui care te-a împrumutat. Dacă e să mai  adaug și dobânzile ce se adună în timp, o să muncești până la adânci bătrâneți doar pentru asta.

Prietenul Ion mă privește descumpănit. Acum că le spui, cam așa este, dar dacă dau ortu` popii înseamnă c-am scăpat și nu mai e treaba mea, zice el cu jumătate de glas. Hai că ești comic, de data asta chiar ai nimerit-o! Atunci chiar nu va mai fi treaba ta, doar că toate datoriile tale vor deveni treaba familiei tale. Adică acelora care acum le declari că sunt cele mai importante persoane din viața ta.

Cum adică? Adică datoriile tale nu se șterg, dacă tu nu o să mai poți plăti pentru că vei fi bolnav sau, și mai și, dacă te vei hotărî să mori „puţin”… Nu dragul meu, datoriile tale personale, la fel ca și cele ale orașului, ale țării, ale planetei dacă vrei, nu se șterg, se transmit celor care vin după tine. Lumea cum spuneai, trăieşte pe credit dar implicit și cu datorii.

Și atunci, ce-i de făcut, că datorii am tot strâns de când am dat de bine pe acest continent? Societatea s-a adaptat și pentru asemena situații și de aproape o sută cincizeci de ani a perfecționat un sistem de asigurări care să te protejeze financiar pe tine și familia ta exact atunci când o să fie cel mai greu. Pentru mine oare o fi târziu? Cât ești pe picioare nu-i târziu, dar pentru a profita de vârsta și sănătatea prezentă e bine să vezi un specialist cât mai repede.