Nu încape vorbă că România a cunoscut multe personaje de un ridicol grotesc, mai ales de-a lungul istoriei sale postdecembriste. Totuşi, lumea a sperat că, prin trecerea timpului, situaţia se va ameliora, cât de cât, în spaţiul public.
Nici o şansă, însă, de a scăpa de saltimbanci! Circarii de ocazie – ocazia fiind, anul acesta, pandemia – au dat buluc la televiziuni, au căpătat niţică notorietate sau au “ventilat-o” pe cea veche şi au fost rapid ofertaţi să o preschimbe în “capital politic”.
Listele electorale anunţate de partidele româneşti reflectă perfect acest lucru. Înainte de toate, trebuie spus că celebrul Mitică Dragomir, cadru de nădejde al fotbalului românesc (sport dispărut între timp…), a fost cooptat pe listele de consilieri municipali ai PSD de către fosta primăriţă a Bucureştilor, Gabriela Firea. Omul a şi câştigat un mandat, alături de alte nume “colorate” ale istoriei recente, precum Petre Roman, Anghel Iordănescu sau Cornel Dinu.
Necazul PSD a venit din aceea că “nea Mitică” n-a vrut să se retragă şi să-şi depună mandatul, la cererea conducerii partidului, aşa cum au făcut celelalte personaje amintite. Sigur, întrebarea “da’ de ce să se retragă nea Mitică?”, vine firesc, din moment ce a fost pus pe liste şi ales. În fond, e “organ ales”, după cum el însuşi şi-a spus, spre deliciul chibiţilor. Şi cine-i, în cele din urmă, un şef de partid, care a şi acceptat candidatura respectivă, să-i impună lui nea Mitică, “organ ales”, retragerea dintr-o funcţie obţinută prin vot?
Altfel spus, PSD şi-a bătut încă o dată joc de alegători (şi nu pentru ultima dată, după cum veţi vedea). Mitică Dragomir “a fost bun” să candideze, în optica PSD, dar nu mai corespunde “standardelor” după ce a fost ales. Lăsăm de o parte (dacă se poate aşa ceva!) mizeria în care s-a complăcut fostul tartor al fotbalului românesc de tranziţie, aranjamentele ilegale pe care le-a făcut şi le-a recunoscut, cu nonşalanţa sentimentului de impunitate. Toţi iubitorii sportului le cunosc şi le detestă. Întrebarea este cum de a putut ajunge, din nou, pe nişte liste electorale acest personaj ignar, trist-caragialesc. Şi apoi, după ce l-ai trimis în Consiliul General al Municipiului Bucureşti, încerci să-l retragi, ca şi cum păcăleala n-a ţinut…
Gabriela Firea a pierdut fotoliul de primar general al Capitalei dar, între timp, deschide lista electorală pentru Senat a aceluiaşi partid nereformabil – PSD. Acolo, se vine cu o altă “ofertă”, de sezon. Aşa se face că-l găsim, pe un loc eligibil, pe unul dintre “apostolii” pandemiei, Adrian Streinu-Cercel, demis la sfârşitul lui aprilie din “Comisia de management clinic şi epidemiologic a Covid-19”, constituită în cadrul Ministerului Sănătăţii. Motivul? Un plan denumit, parcă în bătaie de joc, “Vacanţa Mare”, prin care Streinu-Cercel propunea carantinarea separată de familii a persoanelor de peste 65 de ani, pentru următoarele trei luni. Nu scăpau nici cei peste 40 de ani, care erau introduşi în “grupa de risc” şi urmau să fie supuşi unor măsuri de izolare aberante. Până şi ceilalţi “apostoli” ai pandemiei au fost de părere că propunerile respective “amintesc de anii stalinismului”.
Dar intrarea în politică a lui Streinu-Cercel, pe taraba electorală a PSD, nu este tot ce oferă acest partid. El va face echipă, la Camera Deputaţilor, cu Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi vedetă la televiziunile româneşti pe durata pandemiei. Acum, “binevoitorii” s-au grăbit să scoată de la naftalină trecutul de torţionar comunist al tatălui Rafila, despre care fiul declarase că l-a inspirat. Posibil o mutare politică, cu un sâmbure mai mare sau mai mic de adevăr, dar care ne dezvăluie încă o dată tabloul cu chipurile personajelor “chemate” să conducă România după 1989.
Să nu vă imaginaţi, însă, că la celelalte partide lucrurile stau diferit. Până şi USR, prezentată cândva drept “speranţa politicii româneşti”, a scos de pe listele electorale oameni care s-au implicat serios în proiecte de reformare a administraţiei publice, pentru a face loc unor “morminte văruite”.
Asta este România de azi: stat captiv al mafiilor politice, din care oamenii de abia aşteaptă să plece, unde or vedea cu ochii. Aceste mafii nu au nevoie de electorat decât pentru a se “relegitima” în faţa unor parteneri externi mult prea ocupaţi cu propriile interese. De aceea, judecând drept, nu-i poţi acuza pe cetăţenii care refuză să voteze, tocmai pentru a nu-şi da girul la această înşelătorie naţională.
