EST News - Jurnalism.

Video

Cazuri de violenţă extremă a poliţiei, în România

EST News

Pandemia nu a născut numai probleme economice majore, ci şi atitudini primitive ale unor indivizi în uniformă, cu grave probleme psihologice. Profitând de măsurile excepţionale şi de sporirea atribuţiilor forţelor de ordine, o serie de miliţieni (că poliţişti nu vor fi niciodată) au compromis serios eforturile Ministerului de Interne de a-şi proteja imaginea, şi aşa afectată de numeroase scandaluri.

Ultima acţiune miliţienească s-a desfăşurat în comuna Bolintin Vale de lângă Bucureşti unde chiar şeful „oamenilor legii” veniţi la faţa locului a bătut crunt o persoană imobilizată la sol. Vă avertizăm că filmarea pe care v-o punem la dispoziţie, realizată cu telefonul mobil, vă poate afecta emoţional, atât din cauza violenţei fizice, cât şi de limbaj.

Procurorii îl cercetează acum, pentru purtare abuzivă, pe miliţianul care a creat acest incident, numitul Costel Şerban – îmbrăcat în civil, în fotografia ataşată acestui articol. Trebuie spus că intervenţia poliţiştilor şi a jandarmilor a fost urmarea unei bătăi în plină stradă între două familii de romi, chiar în ziua de Paşti. Scandalagiii au fost încătuşaţi, potrivit legii, însă ceea ce şochează este sălbăticia cu care numitul Costel Şerban îl loveşte pe unul dintre cei imobilizaţi. La fel de şocantă este lipsa de reacţie a colegilor agresorului, care stau şi privesc impasibili scena. În timp ce îl loveşte, miliţianul îi spune victimei aflate la pământ: „Mai faci live-uri pe Facebook?”

Alarmant este că, de-a lungul acestor săptămâni de izolare colectivă, au fost semnalate şi alte cazuri de violenţă extremă a forţelor de ordine, precum şi mici abuzuri împotriva cetăţenilor obişnuiţi. De pildă, doi tineri au fost amendaţi de poliţişti după ce şi-au cumpărat de la un magazin o sticlă ce conţinea o băutură alcoolică, pe motiv că „nu au ieşit din casă pentru cumpărături esenţiale”, aşa cum era scris în declaraţia pe proprie răspundere a celor în cauză.

Pe de altă parte, televiziunea americană Fox News a semnalat, potrivit Mediafax, că Poliţia Română ar fi dat circa 200.000 de amenzi în mai puţin de o lună, amenzi care însumează 85 de milioane de dolari.

Creşterea numărului de amenzi a fost semnalată şi în provincia francofonă a Canadei, Quebec, după ce premierul Francois Legault i-a îndemnat pe poliţişti să facă acest lucru.