EST News - Jurnalism.

Din vremuri apuse

Ce mânca Nicolae Ceauşescu şi alte „picanterii”

EST News

Nu este nici prima şi nici ultima oară în istoria postdecembristă a României când viaţa preşedintelui comunist Nicolae Ceauşescu suscită un viu interes din partea generaţiilor care au cunoscut lumea şi prin alte metode decât cea a telefonului inteligent. Mai mult, chiar şi străinii care n-au simţit sărăcia lucie şi frigul „epocii de aur” se arată curioşi în privinţa obiceiurilor „dictatorului”.

Sigur, riscul vehiculării unor „detalii picante” din viaţa cuplului Ceauşescu este multiplu: acreditarea ideii că „n-a fost chiar aşa de rău în acea perioadă”, cultivarea de mituri, dacă nu chiar de minciuni sfruntate, precum şi aruncarea într-un registru minor a crimelor comunismului, prin „umanizarea” unui personaj de seamă al vremurilor staliniste de după război.

Presa responsabilă (câtă mai este astăzi) acordă însă atenţie dozajului informaţional. Aşadar, vă vom oferi câteva detalii culese „pe teren”, de-a lungul timpului, de la cei care s-au ocupat de confortul şi alimentaţia lui Nicolae Ceauşescu. Puţini mai sunt astăzi în viaţă, însă mărturiile lor, ale celor care s-au aflat în proximitatea „dictatorului”, au fost înregistrate în ultimii 30 de ani, cu diverse ocazii. Est News vă va oferi în exclusivitate, la momentul oportun, astfel de mărturii.

Până atunci, ne rezumăm la „tabloul” zugrăvit de una dintre bucătăresele „celui mai iubit fiu al poporului”. Aşadar, Nicolae Ceauşescu rămânea un „tradiţionalist”, de la micul dejun şi până la cină. Dimineaţa o începea cu două ouă fierte, o felie de şuncă de Praga şi una de brânză telemea, adăugând la toate acestea un ceai cu lapte. Cafea, niciodată. „Tovarăşa” îi ţinea companie în vila din Primăverii, departe de cartierele muncitoreşti unde dimineţile începeau cu pâine uscată, magiun şi nechezol.

Cei care i-au servit masa susţin că Nicolae Ceauşescu nu se omora după fructe, spre disperarea doctorilor care-i vegheau sănătatea. Au reuşit, totuşi, să-l înduplece la un suc de grapefruit proaspăt stors şi servit cu pai, imediat după siestă. La aceeaşi oră, copiii „oamenilor muncii” luau cel mult un „Cico” de la aprozar. Grapefruit, portocale şi banane se găseau, uneori, de „Moş Gerilă”, iar în restul timpului în visurile exotice ale „şoimilor patriei” (copiii de grădiniţă – precizare pentru cei mai tineri).

Ceauşescu mânca însă cu plăcere legume și verdețuri, borşul de ştevie şi loboda făcând parte din meniul său săptămânal. Musacaua de legume era „asezonată” cu friptură din carne proaspătă, de la gospodăria de partid, iar salata de roșii cu brânză era aproape nelipsită la mesele estivale. Paştele şi Crăciunul, deşi erau considerate „practici retrograde”, aduceau pe mesele „tovarăşilor” sarmale, salată boeuf, răcituri împănate cu usturoi şi cozonaci. Ospăţurile de partid aveau pe fundal şi bradul de Crăciun sau coşurile cu ouă roşii.

Nicolae Ceauşescu era diabetic şi consuma foarte rar produse de patiserie, însă cozonacii erau marea sa slăbiciune, potrivit femeilor din bucătăria cuplului. Chiar la televiziunea publică, una dintre acestea spunea că l-a surprins pe „tovarăş” cu mâna în cozonacii proaspăt scoşi din cuptor.

În schimb, ca vânător, fostul preşedinte comunist se rezuma doar la plăcerea de a lua în cătarea puştii câte o prepeliţă. Nu făcea abuz de carne de niciun fel, iar odată cu apariţia bolilor bătrâneţii, regimul său alimentar a devenit şi mai auster. Nu refuza, la câte o partidă de vânătoare, o bucată de pâine caldă şi un păhărel de ţuică de cea mai bună calitate, în ciuda regimului strict.

Privindu-l din această perspectivă, Nicolae Ceauşescu pare un om rezonabil şi modest. Dacă mai punem la socoteală şi faptul că nu-şi schimba costumele de haine până nu se uzau, deja avem imaginea unui bunicuţ chibzuit. La fel apare şi dacă ne raportăm la furtul uriaş din avuţia publică, de după evenimentele din 1989.

Cu toate acestea, ambiţiile lui nestăpânite şi iraţionale, cum ar fi plata integrală a datoriei externe pe seama populaţiei, ridicolul cult al personalităţii şi cultivarea fricii prin aparatul represiv, au adus România la un grad de înapoiere socială fără precedent în Europa secolului al XX-lea. Dar uciderea lui în ziua de Crăciun a anului 1989 nu are legătură cu suferinţele îndurate de români. Adevărul despre acele zile trebuie căutat în cu totul alt loc, însă aceasta constituie o altă temă de discuţie.