EST News - Jurnalism.

AcumÎn lume

Cum se distruge o ţară – cazul Liban. Plus: pe străzile însângerate ale Beirutului

EST News

Supranumită cândva „Elveţia Orientului Mijlociu”, Libanul şi-a pierdut complet strălucirea, în ultimele decenii. Războiul civil, luptele nesfârşite între musulmani şi creştini, interesele ţărilor din vecinătate şi chiar ale marilor puteri, toate acestea, la care se adaugă corupţia, au transformat ţara într-o umbră a ceea ce a reprezentat odată.

Ca şi cum n-ar fi fost îndeajuns, o imensă explozie a ucis la Beirut, la începutul săptămânii, sute de oameni, distrugând o bună parte din superba capitală. În urma deflagraţiei, au fost puse la pământ cartiere întregi, iar 300.000 de persoane au rămas fără adăpost. Dar cea mai gravă urmare o reprezintă numărul provizoriu al victimelor: peste 137 de morţi şi circa 5.000 de răniţi. Asta într-o ţară unde aproape jumătate din populaţie trăia deja în sărăcie.

Autorităţile statului, puternic contestate în stradă, susţin că ar fi fost vorba despre un incendiu la un depozit în care era stocată, în condiţii inadecvate, o cantitate uriaşă de nitrat de amoniu. „Ajutaţi-ne! Revoluţie!“, strigă mulţimea furioasă, potrivit imaginilor difuzate de televiziuni. „Poporul vrea căderea regimului!“, se poate auzi pe străzile Beirutului, scandare ieşită din piepturile unor oameni ajunşi dincolo de orice limită a răbdării.

Ajutoarele internaţionale au început să curgă spre Liban, majoritatea liderilor lumii grăbindu-se să trimită materiale medicale, spitale de campanie şi chiar sume importante de bani, cum este cazul Uniunii Europene, care a alocat deja 33 de milioane de euro pentru „nevoi imediate”. Totuşi, singurul care a ieşit puternic în evidenţă pe fondul acestei situaţii tragice a fost preşedintele Franţei, Emmanuel Macron. Explicabil, dacă cercetăm istoria.

Şeful statului francez a devenit primul lider important care vizitează Beirutul după catastrofă. De altfel, Macron a fost primit ca un erou de către libanezi, care şi-au exprimat indignarea faţă de conducerea ţării lor. Într-un cartier sinistrat din Beirut (dominat de creştini), oamenii strânşi pentru vizita preşedintelui Franţei l-au huiduit pe şeful statului libanez, Michel Aoun, care îl însoţea, cerând ajutorul pentru schimbarea actualei puteri, relatează agenţia de presă franceză (AFP).
„Sunt aici pentru a lansa o nouă iniţiativă politică. Asta le voi spune liderilor şi forţelor politice libaneze“, a declarat Macron, adăugând că le va solicita politicienilor libanezi „să procedeze neîntârziat la reforme pentru a schimba sistemul, pentru a opri sciziunea Libanului şi pentru a combate corupţia“.

Între timp, şi Israelul şi-a manifestat disponibilitatea de a ajuta victimele dezastrului de la Beirut, prin intermediul unor terţe părţi, întrucât cele două state sunt oficial în stare de război. Purtătorul de cuvânt al guvernului din Cipru a confirmat că executivul israelian este gata să trimită personal medical pe teritoriul ţării sale, dacă persoane rănite vor fi aduse pe insulă. Ciprul, unde s-a resimţit deflagraţia, se află la aproximativ 40 de minute cu avionul de Liban.

Tensiunile dintre Israel şi gruparea şiită Hezbollah, aliată cu Iranul, au escaladat recent de-a lungul frontierei cu Libanul. Tel Aviv-ul a anunţat că a dejucat o tentativă de infiltrare pe teritoriul său a unor atacatori înarmaţi veniţi din Liban, ţară unde Hezbollah controlează cam tot ce se petrece.

De reţinut este faptul că aproape 40% dintre libanezi sunt considerați francofoni, alți 15% sunt „francofoni parțiali”, iar 70% din şcolile de stat folosesc franceza ca a doua limbă de instruire.

Libanul şi-a obţinut independenţa faţă de Franţa în 1943, însă ultimele trupe franceze au plecat trei ani mai târziu, după ample presiuni internaţionale la încheierea celui de Al Doilea Război Mondial.

Mai trebuie spus că Libanul se remarcă în Orientul Mijlociu şi prin mozaicul religios pe care îl adăposteşte. În anul 2014, CIA World Factbook a făcut următoarele estimări: 54% musulmani (27% șiiți, 27% suniți), 40,5% creștini (incluzând 21% catolici maroniți, 8% ortodocși, 5% greco-catolici, 6,5% alți creștini, inclusiv armeni gregorieni, armeni catolici) și 5,6% druzi.