EST News - Jurnalism.

În lume

Covid-19: După Canada, şi Irlanda interzice vizitele la domiciliu

Luca Alexandrescu

Cetăţenii irlandezi nu mai au dreptul să se viziteze unii pe ceilalţi, măsură similară cu aceea din provincia francofonă a Canadei, Quebec. De asemenea, autorităţile de la Dublin au decis ca regiunile de la frontiera cu Irlanda de Nord să fie supuse unor noi restricţii severe.

Irlanda are aproximativ cinci milioane de locuitori şi a înregistrat aproape două mii de decese de la începutul pandemiei Covid-19. Printre noile măsuri impuse de guvern se numără şi închiderea „magazinelor neesenţiale”, a piscinelor şi sălilor de sport, în comitatele de frontieră Donegal, Monaghan şi Cavan, unde trăiesc 300.000 de persoane. De asemenea, irlandezii vor lucra obligatoriu de acasă, cu excepţia „muncitorilor esenţiali”.

Reamintim că Organizaţia Mondială a Sănătăţii a apreciat, zilele trecute, că „situaţia nu ar fi sustenabilă” în cazul unui lockdown general, asemenea celui din primăvară. „Nu putem avea pe termen nedeterminat o izolare ca cea din martie, care a însemnat o încetare a activităţii. Presiunea şi pagubele colaterale asupra oamenilor ar fi prea ridicate”, a consideră OMS, care susţine că „trebuie luate toate măsurile pentru a menţine şcolile deschise”.