EST News - Jurnalism.

AcumEditorial

COVID-19: Paradoxuri româneşti cu buze

Marian Borca

La punctul de trecere a frontierei Nădlac, înspre România, sute de oameni s-au înghesuit ore în şir. O duduie tunsă scurt, cu buze proeminente, voce de gospodină şi microfon dinainte se arată contrariată de faptul că „jandarmii nu intervin pentru a-i obliga pe oameni să respecte distanţarea socială”. Tot dânsa constată, câteva fraze mai încolo, că, de fapt, cetăţenii sunt ţinuţi ore în şir în soare, fără posibilitatea de a merge la vreo toaletă sau de a-şi cumpăra vreo sticlă cu apă.

Vameşii verifică minuţios „declaraţiile pe proprie răspundere” ale celor care trec pe jos frontiera, încolo şi-ncoace, în căutarea unor preţuri mai bune la alimente sau la produse de uz casnic. Oamenii îşi pierd răbdarea, încep să strige şi să huiduie, cu măştile sanitare „regulamentar” lipite pe figuri. Ei nu sunt proşti, aşa cum se încearcă mereu a ni se băga în cap. Au măşti, reiese din imaginile de la faţa locului, şi, probabil, gel dezinfectant pentru mâini în vreun buzunar. Dar ei, cetăţenii obişnuiţi în căutarea unei vieţi mai bune, nu vor să fie „luaţi de proşti”.

Nu cred că poţi găsi vreo ţară, în afară de România, unde forma să prevaleze atât de mult asupra fondului problemei. Unde autorităţile să vorbească cu atâta patos despre disciplină şi distanţare socială, însă ele însele să facă tot posibilul pentru a distruge orice şansă de respectare a acestora.

Lasă că „declaraţia pe proprie răspundere” se înscrie în acelaşi registru cu „dosarul cu şină”, care a exasperat până la emigrare generaţii întregi de români! Lasă că în secolul XXI, la un punct de trecere a frontierei din Uniunea Europeană, nu există câteva bănci şi o gheretă unde să se vândă apă şi răcoritoare! Dar cum să mai ai tupeul de a vorbi despre „disciplină şi distanţare socială”, dacă tu, stat, nu faci absolut nimic pentru a le asigura, în afară de aducerea câtorva jandarmi „la intimidare”?!

Asta se adaugă măsurilor aberante de închidere a cimitirelor şi de interzicere a circulaţiei pe străzi după ora 10 seara, impuse în perioada stării de urgenţă. Plus amenzile date „la normă”, fără o cântărire minimală a efectelor asupra cetăţenilor şi chiar asupra instanţelor de judecată supraaglomerate.

În spaţiul dezbaterilor publice, nimeni nu s-a obosit să facă distincţia între sancţionarea derbedeilor, a descreieraţilor, prezenţi în număr mare şi înainte de pandemie, şi pedepsirea oamenilor obişnuiţi, „ca exemplu” pentru cei care ar îndrăzni să nu se supună măsurilor „de urgenţă”. Am asistat, în ultimele luni, la un amestec de exces de zel balcanic şi de atitudini corporatist-progresiste, amintind, pentru cei care au prins acele vremuri, de anii comunismului. Neputinţă şi nepricepere administrativă „compensate” de sancţiuni.

Am avut şi propagandă („Staţi acasă că, de nu, vom avea înmormântări după Paşti!”), puneri la stâlpul infamiei („preoţii care îi împărtăşesc pe credincioşii inconştienţi”), expedieri într-un registru minor ale unor fapte grave (raportări greşite privind îmbolnăvirile cu COVID-19, abuzuri ale forţelor de ordine). Iar peste toate, o mână de activişti publici, excitaţi teribil de spectrul morţii şi al pedepsirii exemplare a propriilor conaţionali.

Asta este România post-pandemie, nu foarte diferită, totuşi, de alte state, mult mai dezvoltate economic. Sigur că, la noi, balcanismul a complicat lucrurile dar, într-o anumită măsură, i-a ajutat pe români să reziste mai bine din punct de vedere psihologic.