EST News - Jurnalism.

Oameni cu stilSpiritualitate

Cuvinte în vremea urii. Părintele Sofian: „Suntem ca între mii și milioane de microbi”

EST News

„Nu judeca, nu judeca pe nimeni, niciodată nu judeca! Nu-ți dai tu seama cât de gravă este călcarea acestei porunci înaintea lui Dumnezeu, nu-ți poți da seama!”, le spunea apropiaţilor săi Părintele Sofian Boghiu (1912-2002), cel care a rămas în amintirea multor oameni drept o dovadă a biruinței binelui asupra răului.

Anii au trecut, lumea şi-a schimbat dramatic înfăţişarea, iar recursul la principiile creştine fondatoare a devenit un imperativ al zilelor pe care le trăim. Supranumit „Apostolul Bucureștilor”, Părintele Sofian are „cuvânt cu putere multă” şi dincolo de mormânt, pentru cei care fac efortul de a auzi. În ceea ce-i priveşte pe ceilalţi, care se grăbesc mereu să arunce cu piatra, marele duhovnic recomandă răbdarea.

Plecat din Basarabia natală după ocupaţia sovietică, Părintele Sofian Boghiu a cunoscut temniţele comuniste, fiind închis între 1958 şi 1964, pentru „vina” de a fi frecventat mişcarea mistică „Rugul Aprins”. În acei ani de muncă silnică a exersat răbdarea și smerenia, ca fundamente ale vieţii creştine şi ca arme împotriva slăbiciunilor omeneşti şi a păcatelor de tot felul.

„Toată lumea este plină de păcate… suntem ca între mii și milioane de microbi. Ne dăm seama în ce mediu suntem și totuși stăm, rămânem pe loc”, atenţiona marele duhovnic, adăugând că păcatul necăit este „ca o injecție care duce la septicemie mortală”.

Părintele Arhimandrit Sofian Boghiu a fost și un important pictor bisericesc, lăsându-şi amprenta artistică asupra câtorva lăcaşuri de cult. De altfel, în greii ani ai celui de al Doilea Război Mondial, marele duhovnic a urmat cursurile Academiei de Arte Frumoase din București, în paralel cu cele ale Facultăţii de Teologie.

„Călătoria aceasta și viața noastră sunt dificile din cauza păcatelor care stau la originea tuturor încercărilor și a necazurilor ce le urmează, pentru că este o iluzie a crede că păcatele rămân fără urmări”, spunea Părintele Sofian. El îşi învăţa fiii sufleteşti că suferințele purifică și trupul de multe imperfecțiuni. „Suferințele ajută la săvârșirea binelui, aprind în inimă iubirea față de Dumnezeu, zelul pentru rugăciune și trezesc spiritul de solidaritate cu semenii”, sublinia cel supranumit „Apostolul Bucureştilor” pentru numărul impresionant de locuitori ai Capitalei care-i cereau sfatul şi îndrumarea.

„Mergeți în spitale – spunea duhovnicul Sofian – și vedeți cum gem bolnavii pe paturi. Unii gem rugându-se, alții gem blestemând. Și unii și alții gem. Pentru cei care gem rugându-se, suferința e binefăcătoare și se mântuiesc. Cei care gem blestemând, de două ori suferă: boala e și mai grea și își pierd mântuirea”.

Părintele Sofian Boghiu a rămas în Mănăstirea Antim până la sfârșitul vieții pământești, slujind cu multă blândețe și având sute de ucenici, iar după trecerea la cele veşnice a fost înmormântat la Mănăstirea Căldărușani.