EST News - Jurnalism.

EditorialViața de zi cu zi

Fiţi vigilenţi, tovarăşi! Pandemia nu s-a încheiat.

Marian Borca

Câţi îşi mai amintesc reportajele difuzate de „televiziunile de stat”, în blocul socialist al Europei? Magazinele pline de produse, reclamele luminoase şi internetul, cu toate opţiunile lui, ne-au cam şters memoria. Atunci, aproape că nu exista material filmat în care să nu se facă măcar o referire la „cuceririle” epocii comuniste, iar privitorul să nu fie îndemnat la „vigilenţă” faţă de „duşmanii de clasă”.

Astăzi, asistăm cu stupefacţie la reluarea, sub o formă „modernă”, a politicii de îndoctrinare a maselor prin intermediul presei „de stat”. Da, acea presă care primeşte, direct sau sub formă de publicitate plătită, subvenţii consistente de la guvern. În Canada este vorba despre un miliard de dolari anual. În România, după o perioadă în care această practică încetase, politicienii au reluat-o cu voioşie, aservindu-şi „formatori de opinie” şi televiziuni.

Revenind la politica de îndoctrinare a zilelor noastre, este frapant să vezi cum aproape fiecare ştire sau reportaj difuzat conţine referiri la „pericolul care ne ameninţă”. Aţi ghicit! Pericolul este coronavirusul, iar „inconştienţii” suntem „noi”, cei care, la mare sau la munte, la plajă sau la magazin, nu purtăm mască şi nu respectăm „distanţarea socială”.

Nu se face nicio distincţie, iar „noi”, privitorii, ne transformăm, încet şi sigur, în „duşmani de clasă”. Nu contează că mulţi dintre noi se spălau pe mâini şi înainte de pandemie, că strănutau în batistă şi că stăteau acasă când erau răciţi. Acum suntem toţi potenţial vinovaţi de răspândirea coronavirusului, „dovadă” stând imaginile filmate la plajă, unde oamenii se înghesuie unii lângă alţii, sau în diverse centre comerciale, acolo unde clienţii nu merg încolonaţi, la doi metri distanţă unii de ceilalţi, ca în filmele distopice de pe Netflix.

Dar şi mai înspăimântătoare este ieşirea unei armate de lobotomizaţi din apele tulburi ale pandemiei. Noii proletari nu s-ar da în lături de la nimic, atât de convinşi sunt de justeţea „cauzei” lor. Mănuşile şi masca sunt pentru ei asemenea cămăşii roşii pentru comuniştii anilor `50. Turnarea vecinului la care tocmai a venit un prieten să-i aducă ceva sau uitătura duşmănoasă la tânărul care întinde mâna spre un produs din raftul alăturat au devenit „datorii civice”. La acest capitol, mainstream media şi-a atins obiectivul prin transformarea luptei împotriva Covid-19 în ideologie.

Jurnalismul, aşa cum îl ştiam noi, „inconştienţii” de serviciu ai unei lumi în declin, înseamnă dubiu, punere în discuţie, luare sub beneficiu de inventar a oricărei informaţii provenite de la autorităţi. În niciun caz transmiterea ei mecanică spre un public terorizat de perspectiva unei morţi subite. Erorile în raportarea numărului de îmbolnăviri şi decese, nepermis de multe şi întotdeauna în direcţia „umflării” cifrelor, nu a scăderii lor, sunt trecute sub o tăcere ridicolă în cadrul emisiunilor de televiziune. Dacă mai adăugăm pandemiei şi lupta de-a dreptul imbecilă împotriva statuilor şi a trecutului, pare doar o chestiune de timp până când va fi cenzurată orice opinie contrară celei „oficiale”.