EST News - Jurnalism.

EditorialSport

Fotbal la izoletă

Petre Barbu

Viața e un chin fără sport la televizor. S-a închis totul, și Premier League, și Bundesliga, și turneele ATP și WTA, și ciclismul, până și fotbalul nostru.

E duminică după-amiază. Asta nu-i vreme de citit cărți. La ce să bun să citesc despre ticăloșia lui Marmeladov, care a băut toții banii familiei sale, povestită de Dostoievski, sau de ce n-au reușit să plece la Moscova cele „trei surori” ale lui Cehov (deși nu erau în carantină)? Nu-mi folosește la nimic cititul în situația actuală! Mai bine stau cu ochii lipiți de televizor, poate se dă știrea cu finalizarea vaccinului, ca să nu fiu ultimul om care află că a fost lichidat coronavirusul și să mă fac de râs la farmacie, când am să cer șase cutii de vitamina C.

Ce să văd la televiziunile noastre de știri? Mă bagă în depresie. Chiar așa, astea de ce nu se închid? La ce folosesc? Sunt în slujba telespectatorilor? Mă îndoiesc. Își văd de ratinguri și de comenzile care vin din publicitate. Dacă tot stau cu orele la televizor, măcar să beau vreo două-trei beri, să treacă timpul mai ușor. Dar la bere și la spartul semințelor lipsește fotbalul la televizor. Berea fără fotbal e ca nunta fără lăutari. Nu-mi plac reluările. Pentru că știu rezultatele. Măcar să fi fost un Pandurii Tg. Jiu – Metaloglobus, în direct, cu un comentator adus de pe stradă, scor 0-0, scor chinuit, ce fericire! Un astfel de meci live ar fi valorat mai mult decât o finală cu Simona Halep la US Open. Altfel, ar fi trecut duminica. Să pun mâna pe o carte și să citesc, asta înseamnă efort. Resursele intelectuale trebuie conservate pentru ce va urma, nimeni nu știe, dar e mai bine să fac economie de neuroni. Banii pe alimente se duc, rămân neuronii.

De abia acum, când sportul e tras pe margine, de abia acum, când fotbalul românesc este „amânat”, trebuie să recunosc cât de nedrepți am fost cu jucătorii, antrenorii și patronii noștri de fotbal care nu prind cupele europene. Sunt ei niște mediocrități și derbedei, dar sunt de-ai noștri. Erau meciuri de doi bani, sărea mingea din bocancii alor noștri ca din colțul mesei, dar aveam ce să comentăm, să înjurăm, să ne certăm, ne încălecam la postări pe site-uri, eram suporteri. Chiar avea un sens fotbalul românesc. Cu toate păcatele și mizeriile sale, fotbalul era al nostru: de la CFR la Rapid, de la FCSB la Csikszereda (locul 17 în Liga 2), de la Dinamo la Sportul Snagov, ce minunat era!           

Acum, fără fotbal, plictiseală de moarte. Oare așa ne vom obișnui să trăim fără fotbalul românesc? Oare mai merită să ne întoarcem la acesta după ce va trece pandemia? N-ar fi mai bine să renunțăm la Liga 1, la Liga 2, la fotbalul în România? Să rămână așa, doar o amintire, să ne uităm la „reluările” cu Hagi și Dobrin pe YouTube. Am avea și un motiv foarte serios ca să dăm vina pe coronavirusul care ne-a ucis fotbalul, l-am face erou național, poate am ridica și niște monumente. E o vreme bună ca să uităm de fotbalul nostru din prezent și de personajele sale.