EST News - Jurnalism.

În lume

Grecia şi Turcia se înfruntă în Marea Egee

Luca Alexandrescu

Insula grecească Kastellorizo este noul punct nevralgic al relaţiilor dintre Atena şi Ankara, turcii fiind interesaţi să exploateze un zăcământ de gaze din Marea Egee. Marina greacă a intrat în alertă şi în „pregătiri consolidate”, potrivit AFP, care citează un înalt ofiţer al armatei elene.

Unităţi ale Marinei au fost desfăşurate în sudul şi sud-estul Mării Egee şi sunt pregătite să răspundă oricărei activităţi turce de explorare gaziferă, potrivit sursei citate. Militarii au primit ordin să ignore interdicţia de navigaţie maritimă decretată de Turcia, care a anunţat public prezenţa navei sale „Oruç Reis” în zona respectivă.

Mai mult, premierul grec Kyriakos Mistotakis a organizat întâlniri separate cu liderii partidelor politice din ţara sa, pe teme ce au vizat securitatea naţională. „Anunţarea explorărilor turceşti într-o secţiune a platoului continental grec constituie o escaladare a tensiunilor în regiune”, a afirmat ministerul grec de Externe, îndemnând Turcia să-şi înceteze imediat „activităţile ilegale care subminează pacea şi securitatea în regiune”.

De cealaltă parte, Ankara susţine că zona maritimă în care urmează să aibă loc explorările se află „în întregime pe platoul continental turc aşa cum este el declarat la ONU”. Purtătorul de cuvânt al Ministerului turc de Externe a explicat că insula Kastellorizo are zece kilometri pătraţi, este situată la doar doi kilometri de Anatolia (Turcia) şi la 580 de kilometri de teritoriul continental al Greciei. Aceasta poate genera un platou continental de 40.000 de kilometri pătraţi, potrivit oficialului de la Ankara.

Relaţiile încordate dintre Grecia şi Turcia au rădăcini adânci în trecutul celor două ţări, însă scânteia conflictului a fost reaprinsă anul trecut, atunci când turcii au semnat un acord cu Libia privind împărţirea spaţiului maritim al Mediteranei.

Pe parcursul secolului trecut, cele două state s-au aflat de mai multe ori în război sau au fost la un pas de conflicte militare, unul dintre cele mai recente fiind disputa pentru insula grecească Imia. Intervenţia SUA a contribuit în repetate rânduri la calmarea tensiunilor.

În aprilie 2018, avioanele de luptă turcești au încălcat spațiul aerian grec de peste 30 de ori, iar un pilot al armatei elene, în vârstă de 34 de ani, şi-a pierdut viaţa. De asemenea, doi ofițeri greci au fost arestaţi recent în Turcia, autorităţile de la Ankara intenţionând să-i acuze de spionaj.