EST News - Jurnalism.

SpiritualitateViața de zi cu zi

Maimuţa urcată pe Altar

Luca Alexandrescu

A încetat de mult timp să mai fie uimitor amestecul de ură şi prostie crasă, deşertat în spaţiul public de la declararea pandemiei încoace. Ne-am obişnuit cu asta, din nefericire, şi, majoritatea dintre noi, oameni rezonabili, tac resemnaţi.

Biserica Ortodoxă, în România, dar şi reprezentanţii altor culte şi religii au fost şi sunt ţintele unei campanii de insultare publică fără precedent în istoria recentă. S-a creat voit impresia, de către o bună parte a televiziunilor, că „religioşii” sunt nişte primitivi, incapabili să înţeleagă „pericolul care-i paşte”. Au răsărit brusc tot felul de „experţi” şi activişti civici, suspect de agitaţi, care comentează critic orice manifestare de ordin spiritual.

După relaxarea măsurilor de izolare, oamenii sunt urmăriţi la biserici sau lăcaşe de cult, sunt filmaţi, criticaţi isteric, ameninţaţi cu pedepse şi, în final, scuipaţi virtual de către o ceată de reduşi mintal cu tastaturi în mâini.

Între timp, reprezentanţii autorităţii de stat tac complice sau fac afirmaţii evazive, astfel încât să nu-şi asume nimic, din nicio direcţie. Lasă impresia că tolerează bătrâneşte derapajele „exaltaţilor” religioşi, ridicând neputincioşi din umeri atunci când vreun preot îi primeşte pe oameni la rugăciune. Un fel de „să sperăm că nu se va întâmpla nimic, dar dacă se întâmplă, vedeţi voi ce păţiţi!”. Iar în paralel continuă tocarea măruntă a credincioşilor de către personaje groteşti şi ridicole deopotrivă.

Să lăsăm deoparte faptul că progresul umanităţii, în toate domeniile, a avut ca fundament concepte şi idei religioase, că Europa, aşa cum o cunoaştem astăzi, nu ar fi putut exista fără izvoarele ei creştine, că a jigni miliarde de oameni care se închină Cuiva, indiferent cum Îi spune fiecare, nu este o dovadă de inteligenţă. Aşadar, să lăsăm deoparte toate acestea, nu din ignoranţă, ci pentru a ne concentra asupra unor aspecte mai mărunte.

De pildă, punerea lacătelor pe uşile bisericilor, sinagogilor şi moscheilor nu ar fi fost necesară dacă miniştrii de cult (preoţi, rabini, imami) ar fi fost instruiţi, prin superiorii lor ierarhici, să-şi organizeze bine credincioşii. Majoritatea covârşitoare a acestora sunt oameni disciplinaţi, la locul lor, capabili să înţeleagă şi să respecte reguli. Altfel n-ar putea practica acel cult. Ei ar fi păstrat igiena şi distanţarea faţă de ceilalţi mult mai bine decât o impun astăzi autorităţile. Istoria a demonstrat-o în repetate rânduri.

Pe de altă parte, în cazul creştinilor, permiterea accesului preoţilor în locuinţele credincioşilor din propriile parohii, cu respectarea tuturor măsurilor de siguranţă sanitară, ar fi permis împărtăşirea separată a celor care solicitau acest lucru. Ierarhii, prea preocupaţi „să domnească” în palatele lor, ar fi putut gândi, alături de consilierii lor obedienţi, o astfel de organizare minimală.

În fine, autorităţile statului ar fi putut ieşi din această pasivitate suspectă explicând răspicat neomarxiştilor semialfabetizaţi că există drepturi constituţionale inalienabile, printre care şi cel al libertăţii religioase.

În altă ordine de idei, cum te mai poţi numi „jurnalist” dacă permiţi ca pe platforma ta de exprimare publică – fie că-i vorba de televiziune, site sau post de radio – orice neavenit să facă aprecieri în necunoştinţă de cauză? Se acuză cu mânie proletară preoţii care „folosesc acelaşi potir în ritualul de împărtăşanie”. Autorul acestei mostre de anti-jurnalism nici măcar nu a avut bunul-simţ să întrebe dacă Împărtăşania este sau nu „un ritual” sau dacă preoţii folosesc sau nu „mai multe potire”. Ce să-i mai explici că Împărtăşania NU este „un ritual”, potrivit creştinismului apostolic, ci unirea cu Hristos!? Ce să-i mai explici că preoţii nu alocă fiecărui credincios „câte un potir” sau că împărtăşiţii NU „se şterg la gură cu un prosop”!?

Este pierdere de vreme să te apunci să intri în nuanţele creştinismului sau ale oricărei alte religii cu semianalfabeţi rău intenţionaţi. Asta cu atât mai mult cu cât Biserica, prin ierarhii ei, nu este capabilă să comunice coerent, în vremuri în care fiecare gest îi este interpretat negativ. Revenind însă la jurnalism, perioada de izolare planetară ne-a demonstrat că acest fenomen social, indispensabil pentru buna funcţionare a oricărei organizări umane, este în agonie. Iată unul dintre motivele pentru care a apărut şi Est News, site pe care vă aflaţi acum.

Nu putem, singuri, să resuscităm jurnalismul, documentarea temeinică, să restabilim filtrele etice şi nici să repunem bunul-simţ comun în locul pe care-l merită. Dar putem curăţa un pic, măcar cu un milimetru, geamul murdar al realităţii, oferindu-vă un firicel de lumină. Prin urmare, gândiţi, doamnelor şi domnilor, înainte de a arunca o piatră!