EST News - Jurnalism.

În lume

Marea învrăjbire şi speciile pandemice

EST News

În timp ce lumea aşteaptă, tăcută, o revenire improbabilă la serviciu sau la activităţile urbane abandonate brusc pe 13 martie, reţelele sociale au devenit un sângeros câmp de luptă.

Românii au mai trăit o astfel de experienţă directă, în zorii anilor `90, atunci când rude şi prieteni de-o viaţă au rupt relaţiile pentru înregimentări politice de conjunctură. „Feseniştii” şi „cederiştii” se urau sincer, se acuzau reciproc de prostie şi/sau ticăloşie fiind mereu la un pas de a-şi aplica pumni „justiţiari” şi palme „reparatorii”.

Astăzi, jignirile şi bătăile se desfăşoară în spaţiul virtual, însă rupturile sunt la fel de profunde. „Covidoscepticii” văd în adepţii distanţării sociale şi ai măştilor o turmă de „şterşi pe creier”, iar ceilalţi îi iau pe adversarii lor (de idei) drept „proşti”, „limitaţi” şi „conspiraţionişti”. Nimeni nu este dispus să discute civilizat şi, cu atât mai puţin, să argumenteze fără „a demonstra” imbecilitatea interlocutorului.

La un astfel de spectacol grotesc, oamenii de bun-simţ – majoritari, ne place să credem – au o singură reacţie: autoizolarea. Fuga în pădure sau în vârful muntelui este din ce în ce mai des invocată ca dorinţă de cetăţeni obişnuiţi, sătui de toxicitatea lumii virtuale şi a televiziunilor de ştiri. Prin urmare, autoizolarea de sălbăticia dezbaterilor publice a devenit o reală opţiune în aceste circumstanţe, depăşind, din punct de vedere al acceptării colective, izolarea impusă de autorităţi.

Dar să vedem de ce le este frică oamenilor. De coronavirus şi de o posibilă moarte lentă şi chinuitoare, aşa cum le-a fost prezentată cu insistenţă? Da, sunt mulţi dintre noi care se tem de îmbolnăvire, mai ales dacă au şi alte afecţiuni, ignorate probabil în ultimele luni din cauza „priorităţii COVID-19”. Pe bună dreptate, există cetăţeni îngroziţi de perspectiva intrării în spital, a intubării şi a altor grozăvii asociate unui sistem sanitar îngenunchiat, cu medici puţini şi epuizaţi.

Pandemia a avut însă şi un efect-surpriză: a pus reflectoarele pe lichele. Adică pe aceia care au devenit adepţi ai „lockdown”-ului pentru că nu vor să muncească, pentru că în străfundurile lor este adânc cuibărită lenea. Oamenii aceştia ar fi de acord bucuroşi să rămână acasă toată viaţa şi statul (o entitate abstractă) să-i plătească degeaba. Am putea include în această categorie şi profitorii, adică aceia care s-au orientat rapid spre noile cerinţe ale maselor şi fac din pandemie un business profitabil. „Taxa de COVID” pe care o găsiţi adăugată pe unele facturi (din ce în ce mai multe, din păcate) este doar un exemplu.

În această „biodiversitate” pandemică mai întâlnim şi grămezi de nefericiţi care se amăgesc că au intrat brusc în categoria cetăţenilor responsabili. Făcând un exerciţiu de imaginaţie, să dăm timpul înapoi şi să observăm obiceiurile „responsabililor” pandemici, pentru care masca sanitară e icoană, iar spălatul pe mâini un „botez” continuu întru iertarea păcatelor. Spălatul pe mâini după folosirea toaletelor publice, aruncatul gunoaielor la coş, nu pe stradă, şi chiar duşul zilnic erau pentru mulţi „covidoadepţi” practici extraterestre, înainte de 13 martie.

Acum, cine vrea să ne convingă de faptul că, în nici patru luni, contemporanii noştri au renunţat la proastele obiceiuri demonstrate ani la rând, să meargă la plimbare! Probabilitatea de a da, în clădirea de birouri în care lucrai, peste cineva care ieşea „grăbit” din cabina de toaletă, „uitând” să treacă şi pe la chiuvetele din vecinătate, era de două ori mai mare decât aceea de a vedea o persoană care se spală 20 de secunde pe mâini. Asta ca să nu mai vorbim de „amintirile de neşters” lăsate în urmă, în multe cazuri şi fără nicio ruşine, de către domni şi doamne cochete.

Nu puţini dintre cei enumeraţi mai sus dau acum lecţii pe Facebook despre igiena personală şi despre „cum să ne protejăm”. Şi aici ajungem din nou la reţelele sociale.

Moda „COVID-19” bate, indiscutabil, pandemia. Pentru popularitate, e bine să te pricopseşti cumva cu noul coronavirus, să anunţi pe Facebook sau pe Twitter, să pui poze cu tine în suferinţă (dacă se poate în cămaşă de spital), iar apoi să revii, cu un zâmbet de om epuizat, mărturisind chinurile prin care ai trecut. Asta ca să le fie învăţătură de minte „proştilor şi idioţilor” care nu sunt „în tendinţe” şi care minimalizează riscul de îmbolnăvire.

Dacă nu poţi face rost de coronavirus, măcar să ai o rudă, un prieten sau un cunoscut care „se zbate între viaţă şi moarte” şi a cărui poveste să o relatezi pe aceleaşi reţele sociale, adăugând, neapărat, insultele de rigoare la adresa „inconştienţilor”. Ridicolul n-a ucis pe nimeni, ba chiar s-a căţărat, fără să păţească nimic, pe cadavrele celor decedaţi de COVID-19 şi de alte afecţiuni.

Observaţi, vă rugăm, faptul că n-am adus în discuţie nicio clipă „teorii ale conspiraţiei”. Ne-am rezumat la a observa natura umană, atât de fascinantă şi dezgustătoare. Faţă de micul ipocrit care mişună în societatea occidentală de azi, cine-ştie-ce „guvern ocult”, criza economică mondială şi orice pandemie au o putere distructivă mai puţin însemnată. Micul ipocrit de tip corporatist este cel care va „stinge lumina” în labirintul umanităţii.