EST News - Jurnalism.

Din vremuri apuse

Măriuca

Petru Cotnăreanu

Era într-o zi așa ca asta, numai oleacă mai pe seară… Moșu, așa-i că azi o să ne spui povestea cu trei feți frumoși? Ha ha, numai cu trei?!, da mai bine v-o spun cu cinci sau chiar cu șase, că pe vremea aceea toți feții erau frumoși; hăt!, mai târziu s-au băbit și le-or crescut burțile.

Nu-i adevărat, care au fost frumoși au rămas frumoși, mârie supărat mezinul. Bine, fie așa cum spui mânzule, numai că eu am început să vă spun o poveste din vremea vremii și decât să mă tot opriți, faceți bine și vă ascuțiți urechile!

Străduța pe care locuiau feții frumoși era prăfuită și destul de lată cât să treacă două căruțe goale, fără să se muște caii. Bine împrejmuită de gardurile celor câteva gospodării, ulița se termina în albia unui pârâu de munte cu malurile bine îmbrăcate de tufe și scaieți. Era vară și pietrele albicioase încălzeau șuvoiul de apă numai bun de scăldat.

Dar cum apa nu era destul de adâncă, feții cei harnici au muncit toată dimineața să înalțe din brazde și bolovani un dig. Pentru ce le trebuia dig?, se miră cel mare. Cum pentru ce, ca să-și facă un hâlbon unde să-și răcorească dogoreala soarelui! Da’ ce-i acela hâlbon?, se amestecă și cel mai mic.

Of!, păcatele mele, da’ multe mai am să vă învăț: așa se numeau locurile cu apă mai adâncă din pâraie, cam ce numiți voi acum piscine ecologice. Atunci, demult, știați voi de ecologie?, se miră iarăși cel mai răsărit. De știut, nu prea știam cum se cheamă, dar de practicat o practicam binișor. Parcă am spus să nu mă tot întrerupeți că iar o să mă dojenească mumă-ta că vă ţin la povești până la miezul nopții.

Cum spuneam, zi frumoasă de vară cu soare și bălăceală cât încape. Numai că după ce soarele a trecut bine de amiază, foamea a început să le cam înmoaie voioșia scăldatului. Și cum nu-i trăgea inima pe niciunul să meargă acasă la mâncare, au găsit soluția la doi pași: grădina lu’ badea Costan.

Frumoasă și întinsă de-a lungul apei, grădina râdea în soare cu rânduri de cartofi, de porumb, de mac, de bob și câte altele. Mai întâi Gheorghiță mai curajos s-a strecurat printre ulucile gardului și-o venit cu cămașa plină cu păstăi de bob verde. Nu trecu mult, iaca și pe Ionică venind într-un suflet cu sânul plin de măciulii de mac și strigă: haidați repede că m-o zărit badea Costan și-i după noi!

Când nevoia-i mare, nu știu cum, dar picioarele devin mai sprintene și mintea mai ageră. Așa că nici una, nici două, cinci perechi de picioare au rupt-o la fugă în susul uliței să găsească un loc în care să le ticnească ospățul. Ca un făcut, atunci le iese-n drum Măriuca, sora mai mica a lui Gheorghiță, care se juca în fața porții. Unde fugiți așa, hai că vin și eu cu voi, a îndrăznit fetița. Tu să stai acasă că numa ne-ncurci, i-a aruncat frate-său din grabă.

Și unul câte unul s-au strecurat șerpește în podul plin cu fân, la baba Aglaia. Când le era mai bine și mestecau de zor macul încă necopt, aud glasul lui Costan. Aici spui că s-au ascuns ghiavolii? Aici, aici, s-a auzit vocea Măriucii, “că pi mini n-au vrut să mă ieie cu iei, că-s pre mâțâțâcă”.

Na!, c-am pus-o di mămăligă, spune Ionică, dacă știem că nu-și ţâne gura soru-ta, mai bine o luam cu noi! Amu’ scapă care pi unde mai poate. Cum Costan se pregătea să urce pe scara de la pod, singura cale de evadare rămânea gaura prin care se coboră fânul pentru animale. Așa că, unul după altul, s-au lăsat încet, încet, în iesle, printe boturile umede ale celor două vaci.

Numai Ionică, mai grăbit, a aterizat sub vaca cea mare, care s-a speriat și l-a miruit pe fecior cu o lovitură de copită care l-a trimis în celălalt colț al grajdului, din care cauză s-o ales cu ditamai cucuiu, drept în vârful capului.

După toată tăvăleala asta, ies feciorii în curte, colburiți și necăjiți, unde-i aștepta cu bățul în mână baba Aglaia, cu badea Costan si Măriuca. Când i-a văzut așa de năpăstuiți, lui Costan parcă i-a mai trecut ceva din supărare: Da’ bine măi iconarilor, că nici nu mai știu cum să vă spun, c-aţi dat iama în bobul ce-l țâneam pentru Bobotează, mai treacă de data asta! Da’ că nu mai are fomeia mac pentru cozonaci di sărbători, nu știu cum arii sâ vă spalați cu dânsa!

Și, cu ochii la cucuiu’ lui Ionică, eu știem că dacă mânânci bob vierdi, ți sâ înflâ burta, da’ la tini văd că mai tari s-o înflat capu’… Măi să fie, văd că tare v-o mai plăcut povestea, după cum aţi adormit amândoi. Noapte bună!