EST News - Jurnalism.

Spiritualitate

Nimeni la moaşte!

EST News

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a anunţat că pelerinajul de Sfânta Parascheva nu se va mai ţine anul acesta, pentru a preveni înmulţirea cazurilor de Covid-19. Racla cu moaştele fragilei femei care a învins nechibzuinţa lumii va rămâne în Catedrala din Iaşi.

Născută nu departe de Constantinopol, la sfârşitul veacului al X-lea după Hristos, Cuvioasa Parascheva provenea dintr-o familie de oameni bogaţi. A renunţat la o viaţă îmbelşugată şi a ales să meargă pe drumul anevoios al desăvârşirii spirituale, având ca singură armă credinţa într-un Dumnezeu pe care noi, cei de azi, nu-l mai înţelegem.

Trupul său nestricat a fost adus la Iaşi în iunie 1641 de către domnitorul Vasile Lupu, care l-a primit în dar de la Patriarhul ecumenic din acele vremuri. De câteva sute de ani, zeci de mii de credincioşi vin la fiecare 14 octombrie pentru a se închina acelui Dumnezeu care a lucrat prin trupul Sfintei. Iaşii au trecut prin molime, invazii, războaie şi dictaturi, dar încrederea oamenilor simpli în puterea de transformare a credinţei şi a curăţeniei sufleteşti a rămas neclintită. Au scris şi străinii despre acest “fenomen” straniu, despre această perseverenţă a românului obişnuit de a căuta desăvârşirea în stricăciunea vieţii.

Apoi au venit televiziunile comerciale din era postdecembristă şi au “descoperit” că această perseverenţă este, de fapt, “înapoiere”. De vreo 15 ani încoace, reporteri precipitaţi relatau “de la faţa locului” cum pelerinii se înghesuie “să pupe moaştele” şi cum unii cad din picioare de epuizare. Spre mijlocul lui octombrie aveam, inevitabil, “ştiri cu moaşte”, comentarii maliţioase şi jigniri la adresa oamenilor care-şi vedeau de credinţa lor, fără să-i deranjeze pe alţii. Aşa cum se întâmplă şi în Orientul îndepărtat, şi în cel apropiat, ba chiar şi în cele două Americi. Fiecare cu credinţa şi obiceiurile lui, într-o diversitate religioasă care face, cu siguranţă, mai mult bine decât reuşeşte societatea de consum.

Dar a venit pandemia şi “religioşii” au fost puşi la colţ “in corpore”, indiferent de Dumnezeul la care se închină. Bisericile, templele, pagodele şi moscheile au devenit potenţiale “focare de infecţie”, preoţii obligaţi să încuie uşile lăcaşelor de cult, iar credincioşii să se roage în altă parte. Brusc, cetăţenii “responsabili” au fost distanţaţi fizic de un Dumnezeu potenţial “contagios”. Li s-au dat, “regulamentar”, Netflix şi bani de stat acasă şi de cumpărături online. Un substitut al lui Dumnezeu s-a insinuat în vieţile bulversate ale “pandemicilor”.

Astăzi este o satisfacţie nedisimulată în rândurile celor care au oprit procesiunea de la Iaşi. Probabil şi în alte colţuri ale lumii, unde “progresiştii” se luptă cu alţi “retrograzi”, se manifestă aceeaşi satisfacţie dacă oamenii au fost opriţi să ducă ofrande la statuia vreunei zeităţi hinduse.

Ceea ce ne scapă din vedere, în confortul locuinţelor moderne, este că “retrograzii” au fost motorul acestei lumi imperfecte. Sfântul Augustin, Toma d’Aquino, Cuvioasa Parascheva şi mulţi alţii ca ei au lăsat în urmă altceva decât ambalaje de popcorn şi Coca-cola. Aceştia au dat vieţii un sens. Sens pe care astăzi riscăm să-l pierdem definitiv, cu telecomanda televizorului în mână.