EST News - Jurnalism.

În lume

Supraponderalii îi bagă „la apă” pe gondolierii veneţieni

Luca Alexandrescu

Veneția are 276 de canale, cu o lungime totală de aproximativ 30 de kilometri. Gondolierii, cei care-i plimbă pe turişti pe canalele întortocheate, simt o nouă ameninţare la adresa meseriei pe care o practică – greutatea corporală a unor iubitori de promenade romantice.

După problemele pe care le-au avut cu deşeurile deversate în ape şi cu efectele economice ale pandemiei de coronavirus, gondolierii veneţieni se văd nevoiţi să ia măsuri pentru limitarea capacităţii de transport a propriilor ambarcaţiuni. „Este adevărat că, în comparaţie cu 10 sau 15 ani în urmă, turiştii cântăresc un pic mai mult”, a declarat, pentru „The Guardian”, preşedintele asociaţiei de gondolieri din Veneţia. „Spre deosebire de un ascensor, unde există un mesaj care spune că sunt admise doar şase persoane sau „o greutate maximă de…”, noi nu avem cântar pentru a cântări oamenii şi astfel am redus numărul de pasageri”, a precizat sursa citată.

Pe de altă parte, cele 433 de persoane care practică această meserie încearcă să se protejeze împotriva concurenţei de pe alte continente. Gondolierii îşi transmit licenţa de transport din tată în fiu, fără a susţine un examen în acest sens, în contextul în care autorităţile înregistrează cereri de acreditare pentru practicarea meseriei de la mulţi cetăţeni străini.

De asemenea, gondolierii s-au organizat ca scafandri voluntari pentru a-şi curăţa „locul de muncă” de numeroasele deşeuri. Ultima dată când au intrat în apă, scafandrii au scos 80 de kilograme de deșeuri, în special anvelope. „Cel mai des găsim anvelope auto. Veneția este un oraș fără mașini, mașinile nu au voie aici, dar se pare că avem cele mai multe resturi de anvelope din lume”, a declarat un consilier local.