EST News - Jurnalism.

AcumÎn lume

Ticăloşia şi prostia n-au culoare, dar au bani

EST News

Mai bine taci decât să spui ceva care, mai devreme sau mai târziu, va fi interpretat în defavoarea ta. Sub tirania acestei „cutume” sociale se desfăşoară viaţa profesională într-un Occident care, până prin urmă cu un deceniu, ne explica doct ce este libertatea de expresie.

Astăzi, prefăcătoria, limbajul de lemn şi zâmbetul fals reprezintă „instrumente de lucru” indispensabile, în special acelora dintre noi care vizează cariere profesionale strălucite. Dacă nu ştii să-ţi ţii gura, eşti privit cu uimire, apoi ţinut la distanţă şi, în final, trecut „la index”. Poţi deveni „element de încredere”, mai ales într-o corporaţie (multinaţională, cum le place românilor să spună), dacă adopţi rapid clişeele şi punctele de vedere „oficiale”. Nivelul de competenţă profesională contează doar la bază, în posturile de execuţie, acolo unde „burn out”-ul face ravagii printre angajaţi.

Trebuie să ştii să repeţi papagaliceşte inepţiile debitate de superiorii ierarhici, să ai iniţiativa de a propune măsuri idioate, care complică viaţa celor ce muncesc şi, nu în ultimul rând, să ştii s-o întorci ca la Ploieşti dacă „viziunea la vârf” asupra vreunui subiect se schimbă brusc. De pildă, până la pandemia de coronavirus, au fost extrem de apreciate „implicările civice” din categoria „Salvaţi!” – fie că a fost vorba de Pădurea Letea, de Delta Dunării sau de Roşia Montană, orice corporatist(ă) cu experienţă şi ambiţie avea pregătit un „punct de vedere oficial” pe aceste teme. Nu contează că moda „Salvaţi!” a trecut, fiind înlocuită cu „Stay home!” sau „Purtaţi mască!”, iar Pădurea Letea, Delta Dunării şi Roşia Montană nu numai că nu au fost „salvate”, dar li s-a şi înrăutăţit starea.

De ce am amintit de toate acestea? Iată că, acum, când mişcările „antirasiste” din SUA au scăzut oarecum în intesitate, iar „parfumul” lor de abia se mai simte prin birourile „open space” ale corporaţiilor, se şterge din memoria colectivă factorul declanşator al acestora. George Floyd, un cetăţean american de culoare, a fost ucis printr-un grav abuz poliţienesc de care se va ocupa, aşa cum trebuie, Justiţia. Ceea ce a urmat a fost realmente distopic: proteste care au degenerat în jafuri şi agresiuni la drumul mare, statui distruse, politicieni îngenunchiaţi la propriu, funeralii transmise în toată lumea şi multe alte excentricităţi.

Zilele trecute, însă, un băieţel alb, în vârstă de cinci ani, din SUA, a fost împuşcat mortal de un vecin de culoare pentru că l-a surprins cu bicicleta în curtea sa. Se pare că băieţelul a fost ucis în faţa surorilor sale de şapte, respectiv opt ani. Este aceasta o crimă rasială? Cu siguranţă că nu.

Aşa cum nu trebuie să conteze culoarea pielii sau etnia nimănui în faţa legii, tot aşa problemele psihice sau antecedentele judiciare ale unui individ nu trebuie atribuite întregii comunităţi din care provine.

Tragedia amintită nu a generat mişcări de stradă şi a fost expediată rapid de către principalele televiziuni americane, aceleaşi care au creat un adevărat festival mediatic în jurul evenimentelor ce au urmat uciderii lui George Floyd. Accentul pus pe unele evenimente şi ignorarea quasi totală a altora, de aceeaşi amploare, n-are nicio legătură cu jurnalismul. Din nefericire, astăzi, marele instituţii media par să servească o cu totul altă agendă decât cea publică. Foarte sensibili la stimulente financiare, giganţii media par mai degrabă preocupaţi să creeze păreri unanime în jurul unor subiecte decât să ancheteze faptele sau să-şi pună întrebări. În realitate, se comportă ca nişte veritabile corporaţii.

Dar ce se va alege de noi toţi dacă, de aici în 20 de ani, vor apărea câteva generaţii consumatoare doar de „adevăruri” rumegate? Se va înfiinţa „Ministerul Adevărului”, după modelul descris de George Orwell în romanul „1984”? De unde această frică a multora de a vorbi (incluzând aici şi scrisul)? Ei bine, frica de ostracizare, de pierdere a confortului mărunt, de zi cu zi, şi tema de a fi terfelit public ucid, încet şi sigur, libertatea de exprimare, atât de anevoios înfiripată după a doua jumătate a secolului al XX-lea.

Ticăloşia multora care tac, ba chiar mai şi pun umărul la înrădăcinarea anormalităţii, îi va costa şi pe urmaşii lor. Aparentul confort de astăzi va fi plătit scump mâine. Cei mici nu mai sunt învăţaţi să preţuiască libertatea, diversitatea opiniilor şi gândirea critică, ci doar uşurinţa de a obţine produsele colorate pe care şi le doresc.