Era într-o zi așa ca asta, numai oleacă mai pe seară… Moșu, așa-i că azi o să ne spui povestea cu trei feți frumoși? Ha ha, numai cu trei?!, da mai bine v-o spun cu cinci sau chiar cu șase, că pe vremea aceea toți feții erau frumoși; hăt!, mai târziu s-au băbit și le-or crescut burțile.

„Legenda urbană” spune că foşti ofiţeri ai Securităţii şi activişti de partid de rang înalt au negociat creanţele României în nume propriu, imediat după 1989. Adică au recuperat mulţi bani datoraţi de alte ţări statului român, în urma unor contracte economice, şi i-au virat în paradisuri fiscale pentru a li se pierde urma. Totuşi, ceva, ceva se pare că a mai rămas.

Ajunge cu zbenguiala, acum fiecare în patul lui și cât mai bine învelit dacă vreți ca moșu`  să vă spună o poveste. Vrem, vrem s-a auzit din casa cea mare și două perechi de piciorușe s-au întrecut care să ajungă mai repede sub plapumă.

Câţi îşi mai amintesc de peripeţiile pe concurenţiala piaţă nord-americană a autoturismelor fabricate în partea întunecată a „Cortinei de fier”? Erau anii `80, iar românii îşi făcuseră un calcul aparent simplu: zona francofonă a Canadei era o „cucerire sentimentală” prin performanţele sportive ale Nadiei Comăneci. De altfel, în 1983, atunci când a fost lansată „Dacia” la Montreal, prezenţa Nadiei a ţinut prima pagină a ziarelor. Regimul de la Bucureşti, deasupra căruia trona „partidul”, se gândise să încerce cu degetul marea capitalismului.

Nu sunt deloc puţini, încă, aceia care-şi amintesc de săptămânile de vară petrecute pe litoralul Mării Negre, înainte de 1989. Variantele de consumare a timpului liber erau semnificativ mai reduse la acea vreme, dar „oamenii muncii” trăiau parcă mai intens perioada estivală.

„Oraşul tuturor românilor”, indiferent de zona de origine, avea un farmec aparte până când buldozerele „sistematizării” comuniste au ras case şi grădini de patrimoniu. Numele mari ale culturii române s-au desfătat cu vinuri bune şi muzici săltăreţe prin cârciumioarele Bucureştilor, pline odinioară de tot felul de oameni şi destine.

Nu este nici prima şi nici ultima oară în istoria postdecembristă a României când viaţa preşedintelui comunist Nicolae Ceauşescu suscită un viu interes din partea generaţiilor care au cunoscut lumea şi prin alte metode decât cea a telefonului inteligent. Mai mult, chiar şi străinii care n-au simţit sărăcia lucie şi frigul „epocii de aur” se arată curioşi în privinţa obiceiurilor „dictatorului”.